Powered By Blogger

joi, 21 octombrie 2010

Episodul 7-BUBICO....

E vara....e cald...capitala clocoteste de atatea grade in plus si totul fierbe. Nu ca m-ar deranja in mod special, eu personal fiind adeptul caldurilor mari. Chiar si asa avand cateva zile de vacanta am decis printre altele sa merg si pana in orasul meu natal sa imi vad parintii.
Asa ca inarmat cu prietenul meu cel mai bun si impreuna cu rucsacul (un alt prieten foarte bun de al meu care ma insoteste de aproape fiecare data in calatoriile mele), ne-am prezentat intr-o dimineata calduroasa de august la ora 7.30 pentru a lua trenul accelerat care ne ducea spre Busteni.
Planuri erau mari pentru acea zi :ajungeam la Busteni, vedeam pe bunica, apoi mergeam pe Valea Cerbului, dupa care de la Gura Diham mergeam spre Cabana Diham-Cabana Poiana Izvoarelor, apoi reveneam in Valea Cerbului.
Zis si facut ...veselie mare, trenul a pornit grabit spre munte , ce-i drept s-a grabit pana la Campina, apoi a mai redus motoarele ca la Comarnic sa se odihneasca aproximativ 45 de minute. Cat timp am stationat in acest minunat oras , fost mare producator de ciment, am atipit de trei ori si tot de atatea ori m-am si trezit.
Dar intr-un final reusim sa plecam spre munte si cum trenul mergea cu viteza redusa (30-40 km/h), cand la un moment dat am vorbit la telefon, cu a doua femeie ca importanta din viata mea (prima e mama... normal) si pentru ca eram foarte bine dispus l-am atins de cateva ori pe tovarasul meu cu telefonul undeva in crestetul capului....si nu o singura data ci in mod repetat. Avand se pare niste reflexe bune, dumnealui mi-a dat peste mana si ce sa vezi? Telefonul a zburat pe geam ...datorita lipsei sau prezentei foarte puternice a propriilor reflexe.
In acele clipe desi eram putin socat de aceasta intamplare ma gandeam ce a simtit venerabila si in acelasi timp onorabila doamna din schita lui Caragiale „Bubico” cand patrupedul cu acelasi nume a zburat voit sau mai mult nevoit pe fereastra trenului care din spusele ilustrului domn gonea cu viteza mai mare decat trenul nostru accelerat.
Spre deosebire de aceasta eu nu am mai facut circul de rigoare ci doar am rostit cu o voce timida: „TELEFONU’! ”.
Unde mai pui ca aceasta intamplare nefericita s-a intamplat la intrarea in Defileul Vaii Prahovei intre Comarnic si Posada, iar momentul in care „Bubico” a zburat pe geam l-am si vazut cum s-a dezmembrat si s-a ascuns printre terasamentul caii ferate.
Acum privind in urma stateam si ma intrebam ce e de facut? Eram ferm convins ca din telefon nu am ce sa mai recuperez caci socul a fost destul de puternic si nu a picat pe iarba ca sa pot sa mai am vreo speranta, dar macar imi doream sa recuperez cartela SIM, insa cum?
Urmatoarea statie in care trenul oprea era Sinaia, asa ca planurile noastre au fost nevoite sa sufere cateva modificari, deoarece am luat hotararea sa ne intoarcem la locul unde s-a produs „tragedia” pentru a recupera ce a mai ramas din „Bubico”, asa ca din Sinaia ne-am intors cu un microbus pana la intrare in Comarnic dupa care am mers pe langa calea ferata pana in locul unde stiam ca ar trebui sa fie impricinatul. Mai exista si varianta semnalului de alarma, insa un minut de intarziere pe care il pierde trenul din aceasta cauza costa 50 ron, platiti de cel care a tras semnalul, de aceea am ales varianta de a ne intoarce la locul faptei.

Am tot umblat si am tot cautat insa nimic....soarele incepuse sa devina oarecum neprietenos si ce sa vezi? Prahova curgea la vale.
La un moment dat prietenul meu cel mai bun, a vorbit cu mama lui la telefon timp in care ii spunea ca noi am ajuns la Busteni, dar exact in acel moment il zareste pe EL printre pietrele terasamentului...si va vine sa credeti sa nu insa era „Bubico” era dezmembrat insa intact. E drept nu i-am gasit bateria si asta pentru ca nu am mai stat sa o cautam caci deja pierdusem o ora cu cautarile, insa ce mai conta, peste 70% din „paguba” a fost recuperata in stare perfecta de functionare.
Am iesit la DN1 pentru a astepta un microbus spre Sinaia si numai bine ca a venit unul care ne-a dus pana la Busteni, unde am ajuns cu 2-3 ore mai tarziu decat programasem.
Si iata cum o poveste care parea ca se termina prost a devenit o poveste cu final neasteptat si „Bubico” vietuieste si in zilele noastre, asa ca am incalecat pe o sa si v-am spus povestea asa!

luni, 4 octombrie 2010

EP.6- RATACIT IN VALEA JIULUI

Ora 7.00 –dimineata. Actiunea incepe La Hotelul Petrosani din orasul cu acelasi nume, pardon municipiul cu acelasi nume!
Dupa ce am servit cel mai consistent mic dejun din toate timpurile si nu pot sa nu va fac putin invidiosi pe mine si uite ca va povestesc: platou rece si oua ochiuri cu branza.MMM..delicios nu ? Dar iata care era continutul platoului rece: 2 felii de cascaval , 2 felii de sunca...deci pana acum 4 felii ...toate transparente si una jumatate de rosie....si ajunge..ca deh ce e mult strica.
Asa cum spuneam la inceputul acestui al 6 lea episod ne gasim in Petrosani, nu pentru mult timp insa caci la ora 7.55 urmeaza sa plec spre resedinta judetului Gorj si anume Targu Jiu. Tinand seama ca sunt doar 60 de km distanta am ales sa merg cu un tren personal mai ales ca peisajul oferit de Defileul Jiului este extraordinar.
Ajuns in gara Petrosani cu doar 15 minute inainte de plecarea trenului, iar la casa de bilete aflu ca trenul (care se forma chiar din Petrosani) are intarziere 100 de minute, datorita faptului ca perechea lui a ramas defecta undeva inainte de Targu Jiu, pentru ca venea de la Craiova. Deoarece nu am avut alta solutie (nici pe cale auto nu aveam cu ce sa ajung la Targu Jiu), m-am resemnat si am luat loc pe unul din „fotoliile” din acea minunata gara si am stat. In jurul ora 9.15 soseste un tren din alta directie care avea capatul tot la Petrosani si personalul garii stabileste ca acel tren sa plece in locul celui intarziat care nici atunci nu aparuse. In jurul orei 9:45 prin statie se anunta ca trenul personal caruia i s-a dat un numar de tren special pleaca in directia Targu Jiu – Filiasi – Craiova. Si chiar au avut dreptate...a plecat.
Cu resemnarea de rigoare deja imi faceam planurile pentru ce aveam de facut la Targu Jiu punand la socoteala intarzierea acumulata. La un moment dat constat ca stationam intr-o statie mai mult de 5 minute, vad ca ne depaseste un tren de marfa, timpul se scurge si observ ca stam deja de 15 minute. Imi fac curaj si intreb controlorul ce se intampla si primesc un raspuns extrem de interesant: „pei de aici plecam la ora 12.46 (n.r. era ora 11.10) pentru ca de aici plecam pe o noua trasa a unui alt tren”. Sentimentul trait atunci de catre mine a fost unul care a provocat o serie de injuraturi la adresa CFR –ului, luand de asemenea decizia de a parasi garnitura de tren si a pleca in centrul localitatii unde stationam , pe numele ei Valea Sadului, incercand sa caut o alta modalitate de a ajunge la Targu Jiu. Paradoxal sau nu ne gaseam la 20 de km de oras, norocul meu a fost faptul ca din acea localitate plecau micobuze catre Targu Jiu.
Iata cum am ajuns eu la ora 12.30 in Targu Jiu trezit de la ora 6 dimineata...si nu erau decat 60 de km de parcurs.

Epilog:
Nu am rezistat si am facut reclamatie pentru acest fapt in statia CFR Targu Jiu si acum cand scriu am primit si raspunsul. Pe scurt: personalul de tren a spus ca a anuntat calatorii de faptul ca trenul se limiteaza la Valea Sadului, insa chiar si asa el a fost reprelucrat cum sa informeze calatorii, cat despre cei care in statia Petrosani a anuntat ca trenul merge la Craiova s-a deschis o ancheta prin care se va vedea care a fost cauza dezinformarii. De asemenea Regionala de Cai Ferate Craiova isi cere scuze pentru disconfort si ma asigura ca va lua toate masurile ce se impun pentru ca aceste fapte sa nu se mai intample.